Tranziția către viața într-un azil de bătrâni implică adesea o serie de renunțări și ajustări emoționale, mai ales pentru persoanele care au fost obișnuite să trăiască în compania propriilor animale de companie. Relația dintre un senior și animalul său este, de multe ori, una profundă, bazată pe afecțiune constantă, sprijin emoțional și o rutină care le oferă ambilor sens. Prin urmare, apare firesc întrebarea: este posibil ca rezidenții să-și aducă animalele de companie cu ei într-un azil?
Răspunsul nu este universal și depinde de o varietate de factori, care variază de la politica internă a fiecărui centru rezidențial, până la starea de sănătate a rezidentului și a animalului, precum și de contextul social al locului respectiv. Totuși, interesul pentru integrarea animalelor în viața persoanelor vârstnice a crescut constant în ultimii ani, tocmai datorită multiplelor beneficii pe care această prezență le poate aduce în plan psihologic și fizic.
Politici și reglementări ale căminelor pentru vârstnici
Centrul de greutate în această chestiune este reprezentat de politica fiecărui azil. Nu toate instituțiile sunt pregătite logistic, medical și social să primească animale de companie în spațiile lor. Unele cămine oferă această posibilitate, dar cu anumite condiții stricte, în timp ce altele refuză categoric, invocând motive ce țin de igienă, alergii ale celorlalți rezidenți, siguranță sau lipsa personalului specializat care să poată interveni în cazul unor incidente.
De regulă, centrele care permit aducerea animalelor stabilesc un set clar de reguli: animalul trebuie să fie vaccinat, sterilizat, cu analize recente, să nu fie agresiv și să poată fi îngrijit în mod autonom de către seniorul care îl aduce. În unele cazuri, rudele rezidentului își asumă responsabilitatea pentru întreținerea și transportul animalului la veterinar. Există și azile care oferă doar posibilitatea unor vizite regulate ale animalelor, fără ca acestea să fie permanent cazate acolo.
Este important ca, înainte de mutarea într-un azil, rezidenții sau familiile lor să analizeze această componentă și să caute în mod activ instituții care permit o astfel de coabitare, dacă prezența animalului este considerată esențială pentru starea de bine a seniorului.
Impactul psihologic al prezenței unui animal asupra vârstnicilor
Numeroase cercetări din domeniul psihologiei și gerontologiei au evidențiat beneficiile emoționale incontestabile ale interacțiunii dintre persoanele în vârstă și animalele de companie. Într-un moment al vieții în care mulți seniori se confruntă cu pierderea partenerului de viață, cu diminuarea cercului social și cu limitări fizice, animalele pot umple un gol emoțional semnificativ. Afecțiunea lor necondiționată oferă un sentiment de siguranță, sprijin și scop.
Mai mult decât un companion, un animal poate reprezenta un catalizator pentru menținerea rutinei zilnice. Faptul că trebuie hrănit, îngrijit sau plimbat încurajează activitatea fizică, menține mobilitatea și creează o structură predictibilă a zilei. Acest lucru poate preveni instalarea depresiei sau accentuarea sentimentului de inutilitate, frecvent întâlnit în rândul seniorilor izolați.
În plus, contactul fizic cu un animal, precum mângâierea unui câine sau torsul unei pisici, are efecte dovedite asupra reducerii tensiunii arteriale, a stresului și a anxietății. Toate aceste beneficii se traduc printr-o stare generală de bine și chiar printr-o prelungire a speranței de viață, conform unor studii efectuate pe populații vârstnice.
Dificultăți și riscuri asociate
În ciuda acestor beneficii, integrarea unui animal de companie într-un azil de bătrâni vine și cu provocări. O primă dificultate este legată de starea de sănătate a rezidentului. Dacă acesta este într-un stadiu avansat de boală sau are mobilitate redusă, îngrijirea unui animal poate deveni imposibilă. În astfel de cazuri, este necesar sprijinul constant al familiei sau al personalului, ceea ce nu este întotdeauna fezabil.
De asemenea, trebuie avut în vedere comportamentul animalului. Un animal prea activ, anxios sau agresiv poate deveni o sursă de stres, nu doar pentru stăpân, ci și pentru ceilalți locatari. Există și aspecte de ordin sanitar – un animal nedeparazitat sau nevaccinat poate reprezenta un risc pentru sănătatea altor persoane în vârstă, mai vulnerabile.
Nu trebuie ignorate nici nevoile animalului. Spațiile închise, lipsa unui mediu stimulant, interacțiunile limitate pot afecta negativ și starea psihică a acestuia. Așadar, decizia de a aduce un animal într-un azil trebuie să ia în considerare atât binele rezidentului, cât și pe cel al companionului său.
Alternative pentru azilurile care nu permit animale de companie
Pentru situațiile în care politica azilului nu permite găzduirea permanentă a animalelor, au fost dezvoltate în ultimii ani diverse programe de terapie asistată de animale. Acestea presupun vizite regulate ale unor animale special antrenate, însoțite de terapeuți sau voluntari, care facilitează interacțiunea cu rezidenții.
Beneficiile acestor programe sunt similare cu cele oferite de animalele proprii. Un astfel de exemplu este proiectul „Câini pentru oameni”, derulat de organizația Animal Society. Câinii antrenați vizitează regulat centrele pentru vârstnici, oferind momente de interacțiune, joacă și relaxare pentru rezidenți. Participanții sunt încurajați să se implice în activități simple, precum mângâierea, plimbarea scurtă sau hrănirea câinilor, acțiuni care reactivează mecanisme de afecțiune, grijă și bucurie.
Unele cămine au chiar animale proprii, care locuiesc permanent în centru, fiind îngrijite de personal și având un rol clar în crearea unei atmosfere mai calde, mai familiare. Acest tip de inițiativă aduce un sentiment de acasă, de comunitate, fără a încălca normele de siguranță și igienă ale instituției.
Rolul familiilor și sprijinul comunitar
Familiile au un rol esențial în procesul de adaptare a rezidentului într-un azil. Dacă prezența animalului este imposibilă în mod permanent, organizarea unor vizite regulate în care seniorul să își vadă animalul, chiar și pentru câteva ore, poate contribui semnificativ la confortul emoțional al acestuia. În unele cazuri, voluntarii sau organizațiile non-guvernamentale pot facilita acest contact, oferind transport sau supraveghere în timpul interacțiunilor.
Sprijinul comunitar este, de asemenea, esențial. Mai multe centre rezidențiale din România au început să colaboreze cu organizații care promovează terapia asistată de animale sau care facilitează adopțiile de animale potrivite pentru seniori. Acest gen de colaborări poate reprezenta un model sustenabil pentru viitor, în special într-o societate în care populația vârstnică este în creștere.
Un astfel de model de bună practică poate fi descoperit și pe platforma www.asertivo.ro, unde sunt prezentate numeroase inițiative centrate pe îmbunătățirea calității vieții pentru persoanele în vârstă.
Perspective asupra viitorului
Pe măsură ce îmbătrânirea populației devine o realitate globală, conceptul de îngrijire a vârstnicilor va evolua, inclusiv în direcția personalizării experienței în centrele rezidențiale. Prezența animalelor de companie nu mai este percepută ca un simplu capriciu, ci ca o necesitate emoțională, cu un impact direct asupra sănătății mintale.
În viitor, este posibil ca tot mai multe azile să se adapteze acestor nevoi, oferind infrastructură și politici flexibile care să permită coabitarea om-animal în condiții de siguranță și respect pentru toți rezidenții. Această tranziție va necesita o colaborare între administrațiile centrelor, autorități, organizații neguvernamentale și familiile rezidenților, pentru a construi un model de îngrijire empatic, complet și demn.
