Vântul are un fel al lui de a-ți da lecții, chiar și atunci când stai pe cheu cu o cafea în mână și doar te uiți. Îți arată ce înseamnă atenția, repetarea, rutina care nu e deloc plictisitoare, ci salvatoare. În lumea asta a navigației, certificarea de skipper nu e o diplomă frumoasă ținută într-un sertar.
E un contract tacit între tine, apă și oamenii care urcă la bord fiindcă au încredere că tu știi ce faci. Iar când certificarea expiră, când regulile se schimbă sau când ți se cere să o preschimbi, nu e doar o chestiune de hârtii. E un moment în care te întrebi, foarte practic, dacă ești încă la zi cu ceea ce trebuie să știi.
Am întâlnit destui oameni care conduc ambarcațiuni pentru plăcere, pentru vacanțe, pentru weekenduri lungi pe Dunăre sau pe mare, și toți au același oftat când vine vorba de acte. Nu de teamă, mai degrabă din cauza timpului.
Și pentru că pare mereu că există o ușă ascunsă undeva, un formular care se găsește doar dacă știi exact cum se numește. Vestea bună e că, dacă pornești de la două sau trei întrebări simple, reînnoirea devine gestionabilă. Nu neapărat distractivă, să fim serioși, dar gestionabilă.
Mai întâi, clarifică ce ai în mână
Când spui certificare de skipper, oamenii pot vorbi despre lucruri diferite. Unii au un certificat internațional emis în România pentru conducerea ambarcațiunilor de agrement.
Alții au un ICC emis de o autoritate din altă țară. Unii sunt pe traseul școlilor internaționale, gen RYA sau IYT, și au carduri, numere de înregistrare, conturi online, proceduri de revalidare. Iar cei care lucrează efectiv pe mare, pe charter sau în yachting, pot avea certificări profesionale care vin la pachet cu STCW, examene medicale periodice și o grămadă de detalii care nu se negociază.
De aici pornește tot. Reînnoirea nu arată la fel pentru toate aceste situații, pentru că nu există o singură instituție care să administreze tot universul nautic. Așa că primul pas e să te uiți pe documentul tău exact ca pe o hartă: cine l-a emis, ce categorie ai, ce valabilitate are și ce scrie, mic, pe verso sau în notele de subsol.
Dacă certificatul tău are o dată de expirare tipărită, e simplu: ai o reînnoire propriu zisă de făcut, înainte sau după acea dată. Dacă nu are o dată de expirare, asta nu înseamnă automat că e valabil pe viață. Uneori regulile se schimbă și se cere preschimbarea, adică înlocuirea unui document vechi cu unul nou, conform unui regulament actualizat. Și da, diferența e importantă, pentru că preschimbarea poate veni cu un termen-limită.
Reînnoire, preschimbare, duplicat: aceleași nervi, altă logică
Oamenii folosesc aceste cuvinte ca și cum ar fi sinonime, dar în practică sunt trei situații diferite.
Reînnoirea e atunci când certificatul expiră în mod normal și trebuie să demonstrezi, într-o formă sau alta, că încă îndeplinești condițiile. Uneori e doar o cerere și o taxă, alteori e un curs de refresher, un control medical, o confirmare de practică.
Preschimbarea e atunci când autoritatea care a emis certificatul a schimbat formatul sau regulile și îți cere să treci pe noul model. Tu ești același om, competența ta nu dispare peste noapte, dar documentul trebuie adus la zi.
Duplicatul e pentru situațiile cu pierderi, deteriorări, schimbări de nume sau date greșite. Duplicatul nu e o reînnoire. E o recuperare.
Dacă ai răbdare să îți identifici cazul, jumătate din stres se evaporă.
România și certificatul de conducător de ambarcațiune de agrement: ce s-a schimbat după 1 ianuarie 2026
În România, pentru multe persoane care navighează de plăcere, discuția despre reînnoire se leagă de certificatul internațional de conducător de ambarcațiune de agrement emis de Autoritatea Navală Română. Aici a existat o schimbare importantă legată de documentele emise înainte de actualizările regulamentului.
Conform informărilor oficiale, certificatele internaționale de conducător de ambarcațiune de agrement emise înainte de intrarea în vigoare a modificărilor din 2022 au avut un termen de preschimbare până la 31 decembrie 2025, iar din 1 ianuarie 2026 acele certificate vechi, dacă nu au fost preschimbate, nu mai sunt valabile și nu mai pot fi folosite. Aici e partea care poate părea paradoxală la prima citire: preschimbarea se poate face și după 31 decembrie 2025 în aceleași condiții, însă vechiul document, între timp, nu te mai acoperă legal pe apă. Practic, poți depune actele și după termen, dar nu e o perioadă în care să te bazezi pe documentul vechi.
Dacă te regăsești în situația asta, vestea bună e că nu ești blocat. Nu trebuie să dai lumea peste cap. Trebuie doar să acționezi repede și să îți planifici ieșirile pe apă în consecință.
Merită să știi și un detaliu care schimbă perspectiva: certificatele internaționale de conducător de ambarcațiune de agrement emise conform regulamentului au o valabilitate administrativă de zece ani de la data eliberării. Asta înseamnă că, la un moment dat, indiferent cât de atent ai fost, ajungi la ideea de certificat nou, cu o nouă perioadă de valabilitate, nu doar la schimbarea unui format vechi cu unul nou. Iar emiterea unui certificat nou, cu valabilitate nouă, vine la pachet cu aceeași cerință de aptitudine medicală și psihologică, fiindcă nimeni nu vrea să afle pe apă, la o manevră greșită, că cineva nu vede bine sau nu aude suficient.
În practica de zi cu zi, această valabilitate de zece ani se traduce foarte simplu: te uiți la data eliberării și începi să te organizezi cu câteva luni înainte. Nu ca să îți umpli agenda cu griji, ci ca să nu ajungi în situația aceea în care ai planuri pentru sezon și îți dai seama, într-o seară, că hârtia ta tocmai a intrat în zona de expirare.
Și încă un lucru banal, dar important: certificatul trebuie să fie în original la bord. Copiile, pozele în telefon și scanările sunt bune pentru arhivă și pentru momentele în care vrei să verifici rapid un detaliu, însă originalul e cel care contează când lucrurile devin oficiale.
Cum arată, concret, preschimbarea la ANR
Preschimbarea, în practică, seamănă cu un drum scurt și concentrat către o instituție, cu actele puse în ordine dinainte. Cererea se depune personal la sediile ANR, la Căpităniile Zonale sau la Oficiile Căpităniei de Port, iar asta înseamnă, de multe ori, că ești mai liniștit dacă îți faci programarea din timp.
În dosar intră cererea tip, certificatul pe care îl deții, actul de identitate, apoi partea care îi surprinde pe unii: avizul psihologic și certificatul medical, ambele obținute cu cel mult trei luni înainte de depunere, cu mențiuni clare legate de aptitudinea pentru conducerea ambarcațiunilor de agrement. Se poate cere și o fotografie, iar semnătura se preia pe loc, pe un dispozitiv pus la dispoziție. După ce actele sunt procesate, certificatul se ridică personal, sau prin procură notarială, ori se poate trimite prin poștă sau curier, dacă soliciți asta.
Nu sună complicat, dar, din experiența mea de observator al felului în care oamenii se pierd prin birocrații, partea grea e să nu lași actele medicale pe ultima sută de metri. Pentru că acolo apar întârzieri. Medicul de familie e prins, psihologul are programări, tu ai ședințe, și, la final, te trezești că ai toate hârtiile, mai puțin exact cele două care au termen de valabilitate.
Mai e și un detaliu care contează: când o autoritate cere o formulare anume, chiar trebuie să fie acea formulare. Nu e suficient un certificat medical generic. E nevoie să fie clar, în text, că ești apt, inclusiv din punctul de vedere al acuității vizuale și auditive, și că ai permisiunea de a conduce ambarcațiune de agrement.
De ce se cer aviz psihologic și certificat medical și de ce nu e un moft
Când auzi prima dată aviz psihologic, e ușor să ridici din sprâncene. Mulți oameni o fac, mai ales cei care se simt stăpâni pe ei și pe situație. Și, dacă sunt sinceră, înțeleg reacția. Sună ca și cum cineva îți pune sub semnul întrebării caracterul.
Doar că pe apă nu te testează nimeni la politețe. Te testează la capacitatea de a rămâne funcțional când lucrurile se strică. Să ridici ancora pe vânt, să intri într-un port îngust cu curent lateral, să îți păstrezi calmul când un membru al echipajului intră în panică, să te oprești dintr-o decizie proastă, chiar dacă toți din jur sunt entuziasmați și grăbiți. Asta e partea psihologică a meseriei, chiar și atunci când navighezi doar pentru plăcere.
La fel și cu certificatul medical. Într-o viață de birou, dacă ai o zi în care nu vezi perfect sau nu auzi perfect, te adaptezi. Dai zoom pe ecran, te apropii de cine vorbește. Pe apă, în schimb, semnalul sonor poate fi un avertisment, un mesaj radio poate fi diferența între o manevră corectă și una confuză, iar un reper văzut la timp, sau ratat, te poate pune pe o traiectorie greșită. Nu e vorba de perfecțiune. E vorba de o minimă siguranță.
Și mai e ceva: faptul că aceste documente au o valabilitate scurtă, de ordinul lunilor, nu înseamnă că cineva își imaginează că sănătatea ta se schimbă dramatic de la o săptămână la alta. Înseamnă doar că, din punct de vedere administrativ, instituțiile au nevoie de o fotografie cât mai recentă a stării tale atunci când îți emit un document nou sau îți preschimbă unul vechi.
Cum îți organizezi reînnoirea ca să nu îți mănânce sezonul
Mulți oameni își planifică vacanțele pe apă cu luni înainte și totuși își lasă actele pe ultima săptămână. Știu, pare absurd, dar se întâmplă des. Cred că e genul de procrastinare care vine dintr-un amestec de optimism și dorința de a nu te gândi la birocrație.
Dacă vrei un ritm care funcționează, gândește reînnoirea ca pe o pregătire de plecare. Îți alegi o perioadă în care nu ești presat de plecări, îți scoți actele medicale în fereastra lor corectă, îți faci programarea, îți pregătești documentele în două exemplare, unul pentru depus și unul pentru tine, și pleci la drum cu mintea curată. Asta e partea frumoasă: când ai actele în regulă, navigația revine la ce trebuie să fie, adică spațiu, aer, atenție.
Dacă știi că ești în pragul valabilității de zece ani sau că ai ratat deja preschimbarea, nu te baza pe improvizații. Mai bine accepți că o perioadă scurtă stai pe uscat, decât să ajungi într-o situație în care îți strici vacanța sau, mai rău, îți pui oamenii în pericol.
Dacă ai un ICC sau un certificat internațional emis în afara României
Pe continentul european, ICC, certificatul internațional de competență pentru ambarcațiuni de agrement, a apărut ca un răspuns la o nevoie simplă: să poți demonstra, într-un mod recunoscut, că știi să conduci o ambarcațiune atunci când treci granițele. Nu e o invenție de marketing, ci un mod de a pune ordine într-un spațiu în care fiecare țară avea propriile reguli, iar turismul nautic creștea.
Multe autorități care emit ICC îl dau cu o valabilitate de cinci ani. De exemplu, în sistemul RYA, reînnoirea se poate face chiar și dacă certificatul a expirat, cu anumite condiții legate de anul emiterii, iar dacă îl reînnoiești cu cel mult trei luni înainte de expirare, noul ICC își păstrează logica de continuitate, fiind valabil încă cinci ani din momentul în care ar fi expirat cel vechi. Dacă îl reînnoiești mai devreme, există situații în care valabilitatea se calculează de la data emiterii. Asta e genul de nuanță care pare mică, dar poate să însemne diferența dintre o vară liniștită și o vară în care îți dai seama că ai pierdut câteva luni de valabilitate din grabă.
În general, pentru ICC, reînnoirea se rezolvă printr-o cerere, o fotografie tip pașaport și dovada eligibilității, iar unele autorități cer copii, nu originale, tocmai ca să nu riști să îți pierzi documentele în tranzit. Dacă ești în situația asta și ai aplicat până acum online pentru orice altceva, o să ți se pară familiar. Doar că, fiind un document nautic, lumea cere poze clare, dimensiuni acceptate, fișiere PDF sau JPG, lucruri din astea care te enervează fix când crezi că ai terminat.
Revalidarea în sistemele de tip IYT și ce înseamnă să fii la zi
În școlile internaționale, gen IYT, ideea de revalidare e mai explicită. Se vorbește direct despre revalidare la cinci ani pentru certificatele lor. O parte se face din contul tău online, unde îți actualizezi datele, încarci fotografie, act de identitate, iar apoi selectezi certificatul pe care vrei să îl revalidezi și urmezi pașii de plată. În ultimii ani, s-a pus accent și pe semnătură digitală pentru anumite documente, ceea ce, sincer, e un detaliu care îi prinde nepregătiți pe cei care cred că navigația e doar vânt și noduri.
În paralel, dacă ai certificare în România, e util să înțelegi și ce înseamnă literele acelea de pe certificat, pentru că ele nu sunt decorative. Clasa D e pentru căile navigabile interioare, adică râuri, lacuri, fluvii, inclusiv Dunărea și Delta, iar clasa C îți permite navigația maritimă până la maximum șase mile marine față de țărm. Pe măsură ce urci în clase, aria se lărgește, clasa B merge până la douăzeci și patru de mile marine, iar clasa A acoperă toate zonele maritime și căile navigabile interioare, fără acele limite de distanță care te țin aproape de țărm.
Contează la reînnoire și la preschimbare pentru că, de regulă, vrei să îți păstrezi aceleași drepturi pe noul document. Dacă ți-ai luat cândva clasa C și între timp ai început să navighezi și pe ape interioare, sau invers, poți ajunge la situația în care îți dorești o completare. Trecerea între C și D se face prin examene de diferență, ceea ce înseamnă că nu repeți tot de la zero, dar nici nu treci pe încredere. Dacă vii dinspre D spre C, accentul cade pe regulile internaționale pentru prevenirea abordajelor pe mare, iar dacă vii dinspre C spre D, intră în joc regulile de navigație pe Dunăre. Are sens: marea și fluviul îți cer reflexe și reguli diferite.
Pentru cei care merg pe vele, mai apare o nuanță: navigația cu vele implică o formare specifică, iar pentru a naviga cu o ambarcațiune cu vele ți se poate cere dovada absolvirii unui curs dedicat manevrei ambarcațiunii cu vele, printr-o formă de pregătire aprobată. Asta contează la reînnoire nu ca să îți pună piedici, ci ca să fie clar că ai primit instruire pentru un tip de manevră care, în vânt și spațiu strâmt, se simte diferit decât la motor.
Aici apare și un lucru util de înțeles: revalidarea nu e neapărat o pedeapsă. E un mod prin care un sistem internațional își păstrează standardele, mai ales când oamenii se plimbă prin țări diferite, charterele au asigurări stricte, iar incidentul mic de pe apă devine repede un dosar mare pe uscat.
Atenție la certificatele conexe: radio, prim ajutor, siguranță
Mulți skipperi se uită doar la certificatul principal și uită de restul. Și uneori, fix restul devine problemă.
Certificatul pentru operarea stației radio VHF, de tip SRC, este un exemplu bun. În unele sisteme, SRC nu expiră și nu se reînnoiește, rămâne valabil după ce ai trecut examenul. În alte sisteme, mai ales când vorbim de certificate emise de anumite organizații care își automatizează evidențele, apare cerința de revalidare la cinci ani chiar și pentru VHF, inclusiv pentru certificate mai vechi care nu aveau o dată de expirare tipărită. Asta e genul de schimbare care te poate lovi când ai deja bagajele făcute.
Dacă ești pe partea profesională, partea de siguranță, gen STCW, vine cu propriile termene. Acolo reînnoirea e, de obicei, legată de cursuri de refresher și de dovada că ai rămas apt din punct de vedere medical. Și aici, fără dramatism, contează pentru că așa funcționează industria: un charter serios nu negociază cu documente expirate.
Când știi că e timpul să te reînnoiești chiar dacă nu ți-a expirat nimic
Aici intră partea pe care oamenii o înțeleg abia după ce se întâmplă o fază care te învață minte. O manevră de acostare care îți iese stângaci, o noapte în care îți dai seama că ai uitat cum se calculează un drum adevărat, un moment de confuzie la reguli de evitare a coliziunilor. Nu trebuie să te rușineze. Se întâmplă. Viața nu ne lasă mereu să navigăm cât ne-am dori.
Eu cred mult în ideea de refresh, chiar și atunci când nu e obligatoriu pe hârtie. Poate un weekend de manevre la motor, poate o ieșire cu un instructor care nu te menajează, poate o recapitulare serioasă la COLREG, cu situații reale, nu doar întrebări de examen. Și aici contează enorm cu cine lucrezi. Un curs bun nu te face să te simți mic. Te face să îți vezi punctele slabe fără să te ascunzi după orgoliu.
Dacă ai nevoie de un loc de pornire pentru un curs sau pentru îndrumare, o platformă precum https://www.skipper-academy.ro poate fi un reper, mai ales când vrei să înțelegi pașii și să te organizezi fără să pierzi săptămâni în căutări haotice.
Înainte să depui dosarul, fă o verificare scurtă care te scutește de drumuri
Câteodată, oamenii își pregătesc actele perfect și totuși ajung să facă două drumuri. Nu pentru că nu sunt serioși, ci pentru că nu au verificat un lucru mic: ce tip de operațiune au de făcut, unde exact se depune și dacă e nevoie de programare.
În România, de pildă, se lucrează cu depunere personală la ANR, la căpităniile zonale sau la oficiile de căpitănie de port. Asta înseamnă că e bine să te uiți din timp la programul cu publicul și, dacă ai de făcut o preschimbare sau emitere nouă, să îți calculezi actele medicale astfel încât să rămână în fereastra de trei luni.
Dacă ești în sistemele internaționale, verificarea scurtă arată altfel. Te loghezi în contul tău, te uiți la data de expirare, verifici dacă ai nevoie de o fotografie nouă, dacă ți se cere semnătură digitală, dacă ai nevoie de dovada eligibilității, dacă se trimit copii sau originale. Pare banal, dar acel sfert de oră de verificare te poate scuti de o săptămână de nervi.
Pregătirea practică pentru reînnoire: cum îți faci ordine în cap
Când oamenii își imaginează un skipper bun, văd pe cineva calm, cu mâinile sigure pe timonă, cu privirea liniștită. Adevărul e că acea liniște se construiește din detalii. Din rutine mici, repetate.
Înainte să mergi la un examen sau la o evaluare, ajută să îți faci o recapitulare care să nu fie doar teorie. Începe cu lucrurile care au cel mai mare impact pe apă. Manevrele la viteză mică, pentru că acolo se rup nervii și se zgârie gelcoat-ul. Comunicarea cu echipajul, pentru că un skipper care nu știe să vorbească clar creează haos. Înțelegerea vremii, nu la nivel de poezie, ci la nivel de decizii. Plec sau nu plec. Rămân în golf sau ies. Schimb planul sau îl țin.
Și da, teorie. Regulile de evitare a coliziunilor nu sunt opționale. Sunt limba comună. Când două ambarcațiuni se apropie, nu ai timp să negociezi. Ai timp doar să aplici, automat, ceea ce ai învățat.
Apoi vine partea de navigație. Mulți se bazează pe plotter și e normal, trăim într-o lume modernă. Dar un skipper care nu mai știe deloc să se orienteze fără ecran se vulnerabilizează. Îți recomand să îți exersezi măcar baza: să citești o hartă, să înțelegi semnele, să îți ții un jurnal simplu de bord, să notezi ore, drumuri, condiții. Nu pentru că vrea cineva să te controleze, ci pentru că, în situații dificile, aceste note devin un fel de memorie externă.
Actele, partea pe care nimeni nu o iubește, dar toți o respectă
Când vine momentul depunerii unui dosar, fie în România, fie la o autoritate străină, ce te ajută e să gândești în avans. Orice document care are termen, gen certificatul medical sau avizul psihologic, trebuie scos cât mai aproape de momentul depunerii, dar nu atât de aproape încât să riști să îți expire între programare și ziua când ajungi la ghișeu. Pare un detaliu, dar îți poate salva o lună.
Dacă ai schimbat numele, adresa, dacă ai un act de identitate nou, dacă ai un document deteriorat, toate acestea se spun din timp. Nu te baza pe faptul că va înțelege cineva din priviri. Instituțiile, mai ales cele care lucrează cu publicul în flux mare, funcționează după reguli scrise. Și, fără să par rece, asta e și o formă de protecție. Pentru tine, pentru ei, pentru oricine.
Un mic adevăr despre presiune și despre responsabilitate
O barcă, chiar și una mică, îți dă o putere care se simte imediat. Îți dă libertate. Dar libertatea asta vine cu o responsabilitate care nu e deloc romantică. Uneori e obositoare. Uneori te face să spui nu, când toți din jur ar vrea să spui da.
Reînnoirea unei certificări e un fel de test al maturității. Nu pentru că te face cineva mai bun peste noapte. Ci pentru că te obligă să te uiți, sincer, la ce ai neglijat. Poate ai navigat mult și ai nevoie doar de acte. Poate ai navigat puțin și ai nevoie și de practică. Poate ai navigat bine, dar ți-ai schimbat barca și acum manevrele sunt altele, forțele sunt altele, și nu e nimic rușinos să recunoști că trebuie să te recalibrezi.
Greșeli frecvente care te pot încurca, chiar dacă ești competent
Am văzut oameni foarte pricepuți pe apă care se împiedică de lucruri mărunte pe uscat. Unul își face certificatul medical prea devreme și nu mai e valabil când depune. Altul se bazează pe o copie scanată a certificatului vechi și descoperă că i se cere originalul pentru verificare. Altul nu își verifică statutul certificatului, presupune că e valabil, și abia când ajunge într-o marină din străinătate își dă seama că i se cere un document pe care nu îl are.
Aș mai spune ceva, cu toată delicatețea. Uneori, oamenii evită reînnoirea pentru că le e teamă de examen. Și aici nu vorbim despre frică de apă, ci despre frica de a greși în fața cuiva. Dar examenul, în majoritatea sistemelor, nu e o scenă de umilire. E o verificare a siguranței. Dacă tratezi asta ca pe o ocazie de a învăța, tensiunea scade.
Dacă certificarea ta e pentru charter: ce se uită lumea să îți ceară
În zona de charter, reînnoirea documentelor e uneori doar începutul. Unele companii cer dovada experienței, de obicei sub forma unui jurnal de navigație, sau a unor referințe. Unele cer certificatul radio separat, chiar dacă tu ai deja o certificare de skipper. Unele vor să vadă că ai făcut un curs de prim ajutor actualizat.
Aici se simte diferența dintre un skipper care doar conduce și un skipper care conduce și gestionează. Charterul e o mică organizație: barca, oamenii, vremea, porturile, combustibilul, proviziile, relația cu marina, micile reparații. Dacă ai fost plecat de pe apă o perioadă, e mai bine să îți dai un timp de acomodare înainte să te arunci într-o săptămână plină cu prieteni care vor să vadă tot, repede.
Reînnoirea ca un ritual personal, nu ca o corvoadă
Dacă mă întrebi ce schimbă cu adevărat tonul acestei experiențe, aș zice că e felul în care o încadrezi în viața ta. Dacă o vezi ca pe o pedeapsă, o să o amâni. Dacă o vezi ca pe un fel de revizie, ca la mașină, doar că aici e vorba de siguranța ta și a altora, o să o tratezi altfel.
Poate îți rezervi o zi pentru acte și o zi pentru practică. Poate îți iei o după-amiază să îți actualizezi bagajul de bord, să verifici veste, rachete, trusă medicală. Poate recitești regulile și îți dai seama că, da, unele lucruri s-au estompat și e normal. Dacă ai copii sau prieteni care vin cu tine pe apă, o să simți și mai clar de ce merită.
Ce faci dacă ai lăsat să treacă timpul
Dacă certificatul tău a expirat sau dacă ai ratat termenul de preschimbare, primul impuls e rușinea. Al doilea e panica. Nu te ajută niciuna.
În multe sisteme, se poate reînnoi și după expirare, doar că data de emitere a noului certificat poate fi data procesării, nu o continuare din urmă. Uneori va trebui să completezi din nou documente, să refaci fotografia, să plătești taxe diferite. În România, în cazul preschimbării certificatelor vechi, se poate depune cererea și după termen, însă documentul vechi nu te mai acoperă pe apă, deci trebuie să tratezi perioada asta cu seriozitate.
Dacă ai fost mult timp departe de navigație, eu aș pune accent pe practică înainte de orice. Da, actele contează. Dar, între noi fie vorba, dacă nu te-ai urcat la timonă de doi ani, semnătura de pe un certificat nu îți aduce înapoi automat reflexele. Un curs scurt, o ieșire de reacomodare, câteva manevre repetate până îți intră în mână, asta te ajută.
O imagine simplă pe care o port cu mine
Îmi place să mă gândesc la certificare ca la o cheie. Nu e casa, nu e călătoria, nu e prietenia de pe barcă, nu e săritul în apă într-o zi fierbinte de vară. E doar cheia. Dar dacă nu o ai, ușa nu se deschide, și uneori ușa e chiar granița dintre libertate și un necaz inutil.
Reînnoirea sau preschimbarea ei e un proces care cere atenție, un pic de disciplină și, mai ales, respect pentru faptul că pe apă nu te joci cu regulile. Când faci ordine în acte, când îți verifici valabilitatea, când îți iei timpul să te pregătești, nu faci doar un gest administrativ. Îți confirmi, în felul tău, că meriți încrederea oamenilor care urcă la bord.
Și dacă te trezești că ai emoții, că ai întrebări, că parcă ți se pare mult, e normal. Până la urmă, un skipper bun nu e cel care nu se teme de nimic. E cel care își recunoaște responsabilitatea și se pregătește, din nou și din nou, ca să ducă barca în siguranță acasă.
