Recent, un Eurobarometru a relevat că 95% dintre europeni consideră agricultura și zonele rurale esențiale pentru viitorul Uniunii Europene. Această opinie reflectă un consens rar și subliniază importanța semnificativă a agriculturii în societate. Dacă recunoaștem această relevanță, următoarea întrebare este ce modificări sunt necesare pentru a consolida sectorul și a-l face mai rezistent la diversele provocări. Este important să analizăm nu doar resursele disponibile, ci și dezechilibrele de putere care au apărut în jurul agriculturii: diferențele dintre importanța reală a sectorului și tratamentul său economic, relația dintre fermieri și marile corporații cu care aceștia negociază, precum și discrepanțele dintre specificul unei ferme și logica instituțiilor care o susțin financiar. Deși pe hârtie aceste relații par echilibrate, în realitate, rar sunt.
Lentila incompletă – Dincolo de contribuția la PIB
Agricultura este, de obicei, evaluată ca orice altă industrie, prin prisma producției, prețurilor, riscurilor, finanțării și contribuției sale la PIB. Totuși, este vital să o percepem și ca pe un sector social. Dacă ne concentrăm doar pe contribuția sa de aproximativ 5% la PIB, obținem o parte din imagine. În schimb, dacă luăm în considerare aproape 20% din populație, a cărei existență depinde direct sau indirect de agricultură, perspectiva se schimbă. Agricultura are un impact social mult mai profund decât sugerează simpla sa pondere în PIB, ceea ce generează un prim dezechilibru în politicile agricole.
Dezechilibrul de putere – Egali pe hârtie
Inegalitatea devine și mai evidentă atunci când examinăm raportul de putere dintre fermieri și marile companii cu care colaborează. Din punct de vedere legal, un fermier organizat ca PFA sau SRL și o corporație mare sunt considerate entități economice egale. Totuși, în practică, un fermier cu 5, 10 sau 500 de hectare se află într-o poziție de negociere inferioară față de o organizație cu departamente juridice, financiare și comerciale, care dispune de proceduri internaționale și specialiști care negociază contracte zilnic. Profesionalismul agricol nu implică automat o sofisticare juridică, financiară sau comercială, iar simpla asemănare a formei legale nu garantează o putere de negociere similară.
De exemplu, un fermier ar putea semna un contract pentru vânzarea cerealelor cu o companie multinațională, iar în cazul unei dispute, ar putea fi nevoit să participe la un mecanism complex de arbitraj internațional precum GAFTA, care se ocupă cu comerțul de cereale. Pentru corporație, acest mediu este familiar; însă pentru fermier, poate fi complet diferit de mediul în care își desfășoară activitatea zilnică. Astfel, afirmația că „au fost doi profesioniști care au semnat un contract” reflectă doar forma legală, fără a surprinde realitatea relației dintre părți.
Asta nu înseamnă că fermierul ar trebui să fie scutit de responsabilitate. Dimpotrivă, agricultura necesită fermieri mai bine pregătiți în domeniul financiar, juridic și comercial. Aceștia trebuie să aibă o înțelegere clară a contractelor pe care le semnează, a condițiilor acceptate și a riscurilor asumate. Totuși, chiar și cei mai competenți fermieri nu dispun întotdeauna de infrastructura unei mari corporații. Profesionalizarea poate diminua diferențele existente, dar nu le poate elimina complet.
În fața acestor mari dezechilibre de putere și cunoștințe, companiile și finanțatorii au și ei un rol important în restabilirea echilibrului. Atunci când dispun de mai multă expertiză și putere juridică, modul în care își folosesc avantajul devine crucial. „Responsabilitatea unei mari companii nu se oprește la semnarea contractului – aceasta implică educație, îndrumare și suport real pentru fermieri,” susține un expert în domeniu. Totuși, este clar că problemele structurale nu pot fi corectate doar de către companii.
Profesionalizarea fermierilor reprezintă o parte din soluție, iar responsabilitatea companiilor se alătură acesteia. Dar sunt aceste măsuri suficiente pentru a asigura că orice relație între un fermier și o corporație mare este tratată ca o relație echilibrată între profesioniști comparabili ca putere?
Profesionist sau consumator?
Consider că relația dintre fermieri și corporații necesită o redefinire, pornind de la întrebarea referitoare la rolurile asumate de fiecare parte. Este fermierul un profesionist sau un consumator final? Răspunsul corect este că el îndeplinește ambele roluri. Este profesionist atunci când își cultivă pământul și administrează ferma, dar devine consumator în fața unui contract pe care nu îl poate negocia și ale cărui riscuri nu le poate evalua complet. În aceste condiții, ar trebui să beneficieze de un cadru de sprijin similar cu cel destinat protecției consumatorilor.
Care este diferența, de altfel, între un consumator casnic care semnează un contract cu un furnizor de energie și cei aproape 20% din populație care depind de contracte de vânzare a cerealelor cu comercianți internaționali? Ambele categorii sunt vulnerabile în fața aceluiași dezechilibru de informații și putere și nu dispun de cunoștințele necesare pentru a se asigura o protecție reală.
Condițiile actuale de pe piață evidențiază necesitatea unei reglementări în relația fermier-companii, care să completeze directivele existente referitoare la practicile din lanțul agroalimentar. Este necesară standardizarea prin contracte-tip pentru vânzarea recoltelor, achiziția de inputuri și creditare, cu reguli clare și o transparență sporită. Merită discutată chiar și ideea unui mecanism de protecție inspirat din logica protecției consumatorului, precum și a unor proceduri de soluționare a disputelor adaptate capacităților reale ale fiecărei părți, recunoscând că fermierii și companiile nu dispun de resurse sau expertiză egale.
Aceasta este, de fapt, discuția pe care ar trebui să o purtăm între fermieri, corporații, finanțatori, Guvern, Parlament și autoritățile competente. Acolo unde diferențele de putere nu pot fi corectate doar prin cunoștințe și bune practici, este nevoie de un cadru care să recunoască aceste discrepanțe și să limiteze efectele lor.
Nu vom putea elimina toate dezechilibrele, dar putem înceta să le considerăm normale doar pentru că „a fost semnat un contract”. Având în vedere greutatea economică și socială a acestui sector, reechilibrarea acestor relații trebuie să devină o prioritate în politica publică, nu doar o constatare.
Sursa articol: https://hotnews.ro/profesionist-sau-consumator-cum-redefinim-relatia-dintre-fermieri-si-marile-corporatii-2363489
Sursa foto: Inquam Photos
